BISERICA     ORTODOXĂ    GRABAŢ               

Binecuvântat este  cel ce vine întru numele Domnului!

  Parohia ortodoxă Grabaţ a luat fiinţă în anul 1939, având ca filii localităţile Lenauheim, Bulgăruş şi Iecea.Pentru nevoile pa-rohiei primăria comunei Grabaţ

a dat spre folosinţă casa cu numărul

238, proprietatea primăriei ca să

servească de capelă şi locuiţă preotului.

Capela a fost sfiinăită de protopopul

Ştefan Cioroianu din Comloşul Mare

în 13 august 1939. În 1948 s-a mărit

suprafaţa capelei, iar între anii

1960-1961 este pictată în stil neo-

bizantin de pictorul Iulean Toader

din Arad. Parohia fiind nou înfinţată nu poseda obiecte de valuare istorică, obiecte de cult deosebite fiind un chivot din lemn sculptat, două policandre din bronz şi picturile murale în ulei.

  Primul preot slujitor a fost Gheorghe Şepeţeanu(1939-1945) şi mai apoi Zevin Rusu(1945-1949), teodur Dolicinschi(1949-1956), Traian Dragomir(1957-1996), iar acum preot paroh este Nicolae Valer Cioica, sub a cărui îndrumare fiinţeaza această pagină electronică. De când sunt în această parohie am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijunul enoriaşilor să aducem unele îmbunătăţiri la biserică precum sunt: in 1998 instalaţie de încălzire centrală donată de domnul Gheoghe Ilina, în anul 2001

este refacut exteriorul bisericii şi este montată la intrare uşă sculpatată donată de familia Suciu Ilie, în anul 2002 familia Chindriş Aurel donează o troiţă  sculpată ce este aşezată în faţa bisericii, în anul 2003 s-a acoperit biserica cu ţiglă nouă, iar în acest an(2004) s-au montat geamuri termopane, s-au făcut bănci noi în biserică şi s-a construit un pangar lângă biserică unde sunt arse acum lumânările. 

Telefon:  0256/362025

E-mail:  biserica_ortodoxa_grabat@yahoo.com

I Corinteni 1,18  ‘Căci propovăduirea crucii pentru cei ce pier este nebunie, dar pentru noi care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu.’

  În anul 2003 la noi în localitate o familie pe nume Dragomir au găsit după ce au tăiat lemnele, într-un trunchi de copac două cruci despre care pot să afirm că este un semn de la Dumnezeu care să ne întărească în credinţă şi să ne arate că în orice moment Dumnezeu este cu puterea Sa printre noi.

 Ştiri de la noi pentru voi...

 -duminică 23 ianuarie s-au sfinţit două frumoase icoane donate bisericii de un grup de credincioase din Jimbolia şi un rând de veşminte preoţeşti donate de  “Colindătorii din Grabaţ”

-în această săptămână domnul Costel Voinea a făcut două strane şi suporturi pentru icoane

-domnul Ciciulete Petru din Jimbolia a făcut două icoane din pai de orez reprezentând pe Miaca Domnului şi Rugăciunea din Grădina Gheţimani şi un tablou cu biserica noastră pe care le-a donat bisericii

 

                               DUMNEZEU  SĂ  VĂ  RĂSPLĂTEASCĂ !

 

  Urez tuturor creştinilor şi în mod deosebit grăbăţenilor plecaţi în lumea mare, ca anul ce vine să le dea Dumnezeu sănătate, spor în toate pace şi bunăînţelegere.

                  PREDICĂ LA DUMINICA A XVII-A  DUPĂ RUSALII

 

 

 

 

 

                                          Credinţa-n zilele de-apoi

                                          Ni-i singur sprijin în nevoi

 

                               Femeia  Canaaneancă

 

 

“… O, femeie, mare este crediţa ta, fie ţie după cum voieşti!”

 

Frati creştini,

 

      Rugăciunea şi credinţa femeii canaanence din Sfînta Evanghelie de astăzi a fost atât de mişcătoare, de stăruitoare şi plină de smerenie că vedem pe însuşi Mîntuitorul Hristos mirîndu-se şi zicând: “O, femeie, mare este credinţa ta!” Pentru rugăciunea ei

şi pentru stăruinţa ei, Dumnezeu faca zadarnică puterea iadului şi vindecă  pe fiica ei,

alungând  pe demonul care chinuia biata copilă.

      Această Sfîntă Evanghelie ne-o pun înainte sfinţii părinţi, ca să învăţăm de la această femeie păgînă stăruimţa în rugăciune şi mai ales smerenia şi credinţa înaintea lui Dumnezeu şi, mai cu seamă, ca să ne întărească  în nădejdea izbăvirii. Dacă Domnul Hristos a primit şi a ajutat pe această femeie păgînă, cu atît mai mult vom fi ajutaţi noi

noi, cei care avem pecetea Botezului în numele Sfintei Treimi.Să vedem acum cine era femeia canaaneancă şi ce păcate făcuse de intrase diavolul în copila ei.

      Fenicienii, de mai multe sute de ani, deveniseră un popor vestit prin comerţul lor şi

îngrămădiseră cele mai mari bogăţii în oraşele acestea , Tir şi Sidon, unde vedem că locuia această femeie canaaneancă.Locuitorii din aceste oraşe duceau o viaţă lux şi desfrânări.Luxul, ca întotdeauna, a adus după el desfrînarea cea mai grozavă.

      Cultul oficial al fenicienilor era pacatul cel mai ruşinos, desfînarea.Faptele cele mai

desfrînate şi criminale erau faptele preferate ale zeiţei Astrate. Regii şi prinţii erau primii, iar poporul după ei, întrecândîu-se cu toiţii a îndeplinii astfel de fapte care nu erau altceva decât cele mai necurate urgii.

      Templele  acestor zei, de unde pleca religia aceasta şi aceste scârboase păcate, făcură din lumea civilizată hasnaua tuturor viciilor. Aşa se strică popoarele pe calea progesului

material fără frâul moral, fără Dumnezeu; numai adevărata religie descoperită de Dumnezeu va putea să ţină lumea în fâul moral.

      Prin înrudirea fiilor lui Israel cu regale din Tir, divinităţile şi moravurile fenicienilor

pătrunseră în Ţara Sfântă şi îndată se înălţară, în oraşe şi pe dealuri, temple şi arbori sacri, focare de idolatrie si desfrânare.Şi aşa, încetul cu încetul, scârboasele destrăbălări

ale cultului siro-fenician au pătruns şi la Ierusalim, pătând Templul lui Dumnezeu cel prea sfănt.Aşa era ţara unde vedem că a intrat Iisus cu ucenicii Săi.

      Iisus era foarte bine cunoscut acolo, după cum ne spun sfinţii evanghelişti, deoarece abia apucase să treacă peste hotar, iar vestea sosirii Făcătorului de minuni se răspândi în tot ţinutul acela.Iată că o femeie pleacă să-L întâmpine. O durere mare îi strângea inima.Trăsăturile adînci de pe faţa ei,  figura ei slăbită de o suferinţă îndelungată, ochii ei rosii şi umflaţi de lacrimile vărsate dau să înţeleagă că are o mare nenorocire.Ea se apropie şi de departe srtiga: “Miluieşte-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de diavol!”

      Sărmana mamă, toate suferinţele fiicei sale le simte inima ei de mamă îi reînnoieşte

amărăciunea şi necazul.Căci vedea suferind pe cea pe care o iubea, iată de ce striga mereu:”Fieţ-I milă de  mine Doamne!” Femeia recunoaşte că nu are nici un drept de a fi ascultată.

      “Doamne, Fiul lui David!”-zise ea. Deci se ştia în ţinutul fenicieniilor că iudeii  aşteptau un profet mai mare decât toţi profeţii, un liberator, un Mesia, care va fi din neamul lui David. Femeia canaaneancă recunoştea în Iisus din Nazareth ca fiind acest profet trimis de Dumnezeu. “Doamne, fiica mea, singura mea copila, singura mea mângâiere pentru care ami trăiesc este rău chinuită de vrăşmaşul cel fără de milă, de autorul tuturor relelor-satana.”

      Iisus, care ştia că peste câteva luni tot prin uneltirile diavolului, va trebui să sufere şi

El cele mai grozave chinuri şi chiar moartea pe Crucea de pe Golgota, privi în aceste momente durerea, lacrimile şi deznădejdea sărmanei femei.Nu se poate să nu fi deşteptat în inima lui Iisus durerea şi lacrimile sfintei şi iubitei Sale mame, pe care parcă o vedea stand lângă crucea lui, a unicului ei fiu care-şi da sfârşitul pentru eliberarea neamului omenesc de tirania satanei.

      Cu toate acestea, Iisus nu dă nici o atenţie sărmanei mame:femeia însă fără  să se descurajeze, striga mereu: “Miluieşte-mă, Doamne!”

      Iisus mergea înainte, vorbind cu ucenicii Săi.Nenorocita mamă striga mereu în urma Lui: “Miluieşte-mă, Doamne!”  Ucenicii rămân uimiţi; niciodată învaţătorul lor n-a respins rugăciunea cea umilă a unui suflet zdrobit de durere. Totdeaquna a fost de ajuns un cuvânt, o lacrimă ca să deschidă inima Lui şi să curgă o ploaie de har binefăcător. “Doamne, slobozeşte-o pe ea, căci strigă în urma noastră!”-ziseră ucenicii, dar Iisus  răspunde: “Nu sunt trimis fără numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel!”

      Misiunea Cuvântului întrupat cuprindea două părţi: prima parte, vestirea Evangheliei evreilor, iar a doua parte, vestirea Evangheliei păgânilor din lumea întreagă.  Partea întâi trebuia s-o înplinească El  Însuşi, iar a doua parte prin apostolii săi. În acest moment, Iisus intră în casă împreună cu ucenicii Săi; întră apoi şi femeia , pătrunde până la Iisus, cade în genunchi, atinge pământul cu fruntea, varsă şiroaie de lacrimi şi zice: ”Doamne ajută-mă!” La aceste cuvinte, Iisus răspunde: “Nu este bine a lua pâinea copiilor şi a arunca-o câinilor!”

      Sărmana femeie! Nu putea cunoaşte gândul Mântuitorului. ea vedea în aceste cuvinte dispreţul cel mai mare pe care-l au iudeii pentru păgâni şi care se varată prin această constatare: evreii sunt fiii lui Dumnezeu, iar păgânii sunt câinii. Chiar şi acum evreii se consideră doar pe ei fii ai şi aleşi ai lui Dumnezeu, ceilalţi oameni sunt păgâni şi-i numesc pe unii chiar câini şi numai religia lor este cea bună şi adevărată. religia creştină este o rătăcire mare pentru ei, pentru cş n-au cunoscut pe fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

      În orient, câinii sunt simbolul desfrânării şi în Fenicia, câinii erau numiţi oamenii plăcerilor. Curtezanele, desfrânatele, cârduri se duceau la templu sau în pădurile sacre ale zeiţei Astrate şi ale lui Baal. Dar cuvântul acesta ar fi revoltat pe orice păgân, sărmana mamă l-a primit cu smerenie şi a găsit un răspuns plin de cea mai umilitoare credinţă, zicând cu inima zdrobită de durere: “Adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor; da, Doamne iudeii sunt fiii tăi şi eu, sărmana păgînă nu sunt decât o străină, locul meu întru âmpărăţia ta este locul câinilor de sub masa stăpânilor lor, fă şi cu mine tot aşa, eliberează pe fiica mea de duhul cel necurat, aceasta este numai o fărâmitură din belşugul minunilor tale, Doamne!”

      O umilinţă şi o credinţă mai mare ca aceasta nimeni n-a văzut până atunci. Iisus o priveşte din nou şi plin de admirare, îi zice: “O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti!”

      Fericita mamă  a crezut şi nu mai stătu la nici o îndoială; se sculă vesela, mulţumi binefăcătorului său, I se închină şi plecă la casa unde găsi pe fica ei, veselă şi deplin sănătoasă. Mare-i minunea Ta, Doamne!

      Să aruncăm acum privirile noastre la mulţimea mamelor creştine din vremea noastră şi să vedem de ce s-au îndrăcit şi îmbolnavit mulţi copii tineri şi tinere, care suferă de cele mai grozave boli sufleteşti şi trupeşti, iar mamele lor plâng şi cer ajutor la Biserica Domnului. Aproape în toate cărţile sfinte se vorbeşte despre închinarea la idoli, cum că mai toţi sfinţii au suferit pentru cş nu s-au supus să se închine idolilor la care slujeau păgânii.

     

Click aici pentru a trece la pagian următoare!!!

O, vino, iubitorule de oameni,

În sufletul batînei lumi să sameni

Din nou credinţa cea mîntuitoare.