BISERICA     ORTODOXĂ    GRABAŢ                       

Binecuvântat este  cel ce vine întru numele Domnului!

 Am văzut la început că popoarele acestea păgâne aveau obiceiuri de care erau legate, luxul, crima, minciuna şi toate păcatele. Idolii moderni ai vremurilor noastre sunt to aceia, numai că şi-au schimbat unele forme, dar au îmbrăcat altele mai diabolice, mai ascunse de ochii necunoscători. Pentru aceasta sfinţii părnţi condamnă toate viciile şi patimile acestea, fiindcă prin ele satana îsi face loc în sufketele oamenilor.

      Sfântul Apostol Pavel spune însă că învremurile de pe urmă oamenii nu vor mai

condamna aceste urgii, ci dinpotrivă, le vor găsi bune vor prigonii chiar şi pe cei care vor sătrăiască în dreapta credinţă. Să se ştie clar că Biserica nu este împotriva cântecelor sau chiar jocurilor pe care le-au avut moşii şi strămoşii noştri creştini, căci acelea earu plăcute, inspirate chiar din evlavie, şi legau pe creştini mai strâns de Biserică, de patrie şi de toate obiceiurile bune şi morale.

      Acele căntece erau scoase din suflet de creştini şi cântate cu lacrimi şi cu bucurii neprihănite; acestea erau doinele noastre româneşti şi cântecele cele vechi ale strămoşilor noştri. Dar mai târziu au pătruns căntecele şi jocurile străine atât de blestemate, căci prin ele mulţi creştini au fost prihăniţi. Jocurile acestea scornite de necuratul îi fac pe tineri să bâţâie din cap, întorc ochii pe dos, se strâmbă în toate chipurile astfel încît nu e nici o deosebire între cei epileptici, îndraciţi şi aceşti dansatori bolnavi. Plăceri de acestea peste noapte îi fac pe tineri să fie sălbatici, li se-ndrăceşte trupul şi diavolii pun stăpânire pe toate simţurile lor, îi fac neascultători faţă de părinţi.

      Diavolul îi face să urascaă sfaturile bune, Biserica şi sfinţenia. Sunt o mulţime de mame îndurerate cu lacrimi pe obraz, care vin şi ne spun necazurile lor. Fica mea tare mă chinuieşte cu neascultările ei, fiul meu nu mai vrea să ştie de credinţă, nu mai vrea să audă de biserica; copiii mei s-au rătăcit cu totul, nu vor să mai audă de Dumnezeu, iar când preotul  vine cu botezul sau să-mi facă vreo slujbă în casă, ei pleacă şi nu vor să se întălnească cu preotul , parcă i-ar ţine cineva şi nu mai vor să ştie de credinţă şi de rugăciune.

      “Îi ţine cineva”- cineva acesta e diavolul, acela care ţinea şi pe fica cananencei legată şi o chinuia. Acela îi ţine şi pe aceştia să nu se întâlnească cu biserica, cu preotul, cu credinţa, cu spovedania, cu sfinţenia. Apoi, câţi copii pleacă fară să le spună părinţilor şi trăiesc în păcatul desfrâului cine ştie unde! După o vreme îndelungată îşi dau seama c-au greşit, dar pentru unii e prea târziu.

     Aşa spunea o femeie creştină plângând că n-a ascultat părinţii. A luat bărbatul pe care nu l-au vrut părinţii, bărbatul cel plin de patimi; părinţii îl cunoşteau, dar a fugit cu el şi după un timp, când s-a întors acasă tatăl ei a îngenuncheat şi i-a spu aşa: ”Pentru că nu ne-ai ascultat şi ai făcut de capul tău, să dea Dumnezeu, tată, să fi bătută şi chinuită, umblând pe drum plângând şi aşa să-ţi facă copiii tăi cim ne-ai făcut tu nouă”.

      Greu blestem! Plângea femeia cu lacrimi amare şi spunea că tocmai aşa i se întâmplă că de 20 de ani e bătută şi chinuită. “Şi acum băiatul meu a plecat şi el de acasă - spune ea—a plecat şi el de acasă fără ştirea noastră cu o fată şi este în mare tulburare şi neîţelegere, iar soţul meu mă bate  şi adesea mă ameninţă cu moartea, iar eu nu-mi găsesc liniştea nicăieri, pace nu mai am.”

      Iată păcat strigător la cer, neascultarea de părinţi. Iată roadele necredinţei, iată minunile satanei, vai de părinşii care au astfel de copii îndrpciţi, vai de copiii crescuţi fără Dumnezeu, fără Biserică şi fără credinţă căci pe aceştia satana îi conduce la toate relele şi cănd vor muri îi va lua cu el în iad.

      Aceşti copii care au crescut cu ochii în televizor şi pe la cinematografe caută să imite pe sfântul lui din filme, să imite pe sfinţii lor de la jocurile olimpice căci poate că seară de seară sunt unii care urmăresc aceste programe, atât de mult i-au intrat în sânge aceste ceremonii, atât la copii cât şi la bătrâni, că odată am auzit un copil mic în braşele mamei lui zicându-i: ”Hai mamă repede acasă că pierdem serialu!” 

      De aceea ştiu toţi copiii toate prostiile de mici şi mulţi părinţi se bucură de aşayisa lor isteţime, dar mai târziu vine timpul, cum a venit pentru mulţi să plătească cu lacrimi amareaceste grele păcate; iată de ce este vai de astfel de tineri care ajung la căsătorie împătimiţi, înrăiţi şi îndrăciţi. Ei n-au ştiut altceva până în ceasul nunţii decât muzică, dans, băutură, ţigări şi  tot felul de prostii. Bărbaţii nu ştiu nimic din ale gospodăriei şi nici chiar fetele. Nici o mâncare nu ştiu să fac şi de aceea se iau la ceartă, la bătaie, la despărţire. Vai de ei, că se alege praful de casa şi de agoniseala lor. Vai de părinţii lor , căci vor primi cu durere toată prăbuşirea acestor copii nelegiuiţi.

      Vedeţi, aceasta e o îndrăcire mai priculoasă decât chinurile ficei femeii canaanence din Evanghelia de astăzi, deoarece satana chinuieşte pe mulţi din jurul lor, căci din cauza necredinţei şi a îndepărtării de sfinţenie se îmbolnăvesc şi trupeşte şi sufleteşte.

      Copiii necredincioşi devin molatici la treabă şi incapabili la serviciu, fiindcă seară de seară stau cu ochii în  televizor  până aproape de miezul nopţii, iar a doua zi nu mai sunt buni de treabă, nu mai pot lucra cu capul limpede. Nu mai vorbesc căte boli grozave se încuibează în ei, căci devin anemici şi neputincioşi din cauza pierderii timpului, a odihnei, a somnului, căci are trupul acesta nevoie de odihnă. Însuşi Dumnezeu—spune Sfânta Scriptură—, după ce a lucrat 6 zile, în a 7-a S-a odihnit. Desigur că Dumnezeu, care ţine toate cu mâna şi ne-a creat, nu pentru că a obosit S-a odihnit, ci ca să ne dea pildă să ne odihnim şi noi în ziua a 7-a, în ziua duminicii, să ne odihnim trupul şi să ne hrănim sufletul.

      Acum să vedem pentru care păcate mai îngăduie Dumnezeu pe satana să intre în unii oameni şi chiar în copiii lor.  Am văzut până acum că pentru păcatele acestea moderne, ale idolatriei, ale plăcerilor vinovate, satana işi face loc în inima oamenilor şi a copiilor lor. Dar să ştiţi că Dumnezeu  îngăduie pe diavol să intre ăn oameni şi pentru păcatul nedreptăţii, al lăcomiei, al asupririlor, adică cei ce asupresc pe văduve şi pe orfani, neputincioşi şi lipsiţi, cei ce jefiesc cinstea altora, avutul altora, soţiile altora.

      Cei ce mănâncă munca altora, cei ce prin minciuni câştigă procese, cei ce sunt în drept să facă dreptate, dar pentru bani se vând, aceştia aceştia mănâncă cea mai murdară pâine şi sunt urmăriţi de blestemul dumnezeiesc şi curând îi ajunge pedeapsa vremelnică şi mai ales cea veşnică. În aceştia îngăduie Dumnezeu să intre diavolul, iar în unele cazuri păcatele acestea făcute de părinşi cad pe copiii lor.

      Oamenii care nu au frică de Dumnezeu sunt în stare să facă orice rău, nu se ţin de cuvânt şi fac la păcate mari şi grele cu multă uşurinţă. Spre exemplu: o mamă văduvă a fost pusă la cale să-şi vândă căsuţa ei şi să dea banii unuia din copii, acre se obligă s-o ia la el şi s-o îngrijească. După ce cheltui banii, copilul ei o dădu afară , trimiţând-o printre străini fără nici un rost. Iată păcat strigător la cer, cum să nu se îndrăcească aceştia şi copiii lor?!

      Altul face acte pe casă unui nepot, iar acela după puţin timp s-a făcut stăpân pe toată casa şi a început să-i asuprească bieţii bătrâni; acum se judecă el, nepotul, cu ei, ca să-i dea afară pe drumuri şi prin martori mincinoşi reuşeşte să câştige procesul. Iată nedreptate! Cum să nu îngăduie Dumnezeu pe satana ca să intre în aceşti nelegiuiţi ?!

      Altul împrumută pe cineva cu 30000lei , iar după ce acela îşi face treburile nu mai recunoaşte şi nu mai vrea să dea banii înapoi. Sunt o mulţime de oameni lacomi şi nedrepţi care înşală, mint, furş şi trăiesc din astfel de nedreptăţi şi asupriri. Păcatele acestea grozave se vor răscula asupra lor şi îi vor chinui nu numai în veşnicie, dar chiare şi aici. Să nu li se pară că au înşelat pe cineva, ci s-au înşelat pe ei amrnic.

      Aceste păcate se pot asemăna foarte bine cu viperele unui italian pe care le prinsese ca să ia bani pe ele; dar să vedţi ce s-a întâmplat până la urmă. Acest om iscusit în prinderea viperelor, după ce a prins vreo sută cincizeci ca să le ducă la farmacie, noaptea la culcare a pus vasul cu viperele în dormitorul lui. El învârtindu-se prin casă a ridicat capacul vasului apoi s-a dus să se culce; ele trăgându-se spre căldura din pat s-au lipit de trupul omului. Când se deşteptă bietul om simţi fiori reci, s-a înspăimântat şi nu ştia cum să scape deoarece orice mişcare putea să-i ducă moartea.  A chemat însă un copil cu un vas cu lapte cald lângă pat şi astfel aburii de la lapte au atras viperele aşa încăt omul a putut să scape de primejdia moratală.

      Aşa se vor trezi şi aceşti nelegiuiţi, avari, lacomi şi asupritori, când se vor vedea în ghearele necuratului şi-i vor chinui îngrozitor ca mulţi îndrăciţi. Unii dintre ei au avut fericirea să se tămăduiască dacă păcatele n-au fost prea grele, dar alţii nu se tămăduiesc până la moarte, sunt chinuiţi  ca să plătească aici toată nedreptatea.

      Unul din păcatele grele este şi calomnia pentru care intră satana în unii. Cunoaştem din vieţile sfinţilor cum era calomniat câte un sfânt cum că a făcut desfrânare cu cineva şi nu era adevărat. Atunci dumnezeu îngăduia să fie îndrăcită persoana aceia care spunea minciuni şi nu se tămăduia până nu spunea în gura mare că a minţit şi că nu este adevărat cele ce avorbit. Să ne ferim  de acest grozav păcat că vai de sufletul şi trupul unora ca aceştia. Cei ce fac  păcatele acestea negre şi stau lipiţi de ele şi nu se spovedesc cu sinceritate se aseamănă exact cu cei din întâmplarea pe care vă voi istorisi-o.

      În timpul revoluţiei franceze cei condamnaţi la moarte erau forţaţi să stea gură la gură cu cadavre omenşti intrate în putrefacţie. Era cumplit şi groaznic de greţos pentru fiecare osândit ca să stea legat de acel cadavru. Acestă cumplită soartă o au toţi cei plini de păcate de moarte, toţi cei ce trăiesc necununaţi căci trăiesc în păcate putrede. Sufletele lor înnegrite de răutăţi stau în trupuri putrezite de mulţimea păcatelor. Să-şi cerceteze fiecare adâncul sufletului şi să vadă dacă nu cumva a făcut unul din păcatele acestea sau altele asemenea. Dacă a făcut astfel de păcate păgâneşti, să plece capul la pământ ca femeia din Evanghelia de astăzi şi cu smerenie să se închine înaintea lui Dumnezeu, să-i ceară iertare şi să recunoască precum ea zicând: ”Doamne, am făcut fapte căineşti, am făcut fapte porceşti, sunt o păgână despărţită de Dumnezeu, nu sunt vrednică de mile Ta dumnezeiască Doamne, nu sunt vrednică să primesc vreun răspuns din partea Ta; Domnea sunt vrednică de bătaie, de chinuri şi de pedeapsă.”

      Cel care a făcut astfel de păcate să unde pământul cu lacrimi şi să se spovedească cu hotărârea de a nu le mai face orice s-ar întâmpla. Văzând Domnul semrenia, rugăciunea şi întoarcerea lui Se va înduioşa şi va răspunde cu milă şi ăndurări că e bun şi milostiv.

      Cea mai mare greşeală o fac unii părinţi care nu-i învaţă pe copii sfintele rugăciuni. Mulţi copii destul de mari nu ştiu nici rugăciunea “Tatăl nostru”. Ştiu fel de fel de poezii, de povestiri destul de lungi, dar această rugăciune nu i-a învăţat nimeni. De multe ori am întrebat pe câte un copil dacă ştie “Tatăl nostru” şi mi-a spus că nu ştie. De unde să ştie bietul copil dacă nici mama lui nu ştie. Nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl nostru cel Ceresc, nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl care ne hrăneşte, ne îndulceşte, ne luminează şi ne încălzeşte încât avem atâtea bunătăţi şi atâtea daruri. Atâta întuneric se află în lume căci mulţi nu mai văd aceste bunătăţi care ne vin de la Dumnezeu, de la Tatăl Ceresc şi nu vor să-I mulţumească pentru ele.

      Mi-amintesc de o povestire foarte dureroasă a unui bătrân rămas văduv cu un copil. Acest copil ajunse şi el la vârsta de 40 de ani şi încă nu cunoştea pe tatăl lui. Copilul era bolnav mintal, nu judeca, iar sărmanul tată l-a îngrijit cu multă dragoste; el îi dădea să mănânce, el îl spăla, el îl îmbrăca, îl îngrijea ca un adevărat tată. Dar în schimb acest copil nu i-a zis niciodată tată. “Mi se rupe inima—spunea bietul om—când mă gândesccă atâţia ani au trecut şi el nu ştie cine sunt eu; nu mă cunoaşte, nu mi-a zis şi nici nu-mi zice niciodată tată”.

      Aşa este şi cu lumea aceasta, lumea noastră de astăzi, copii, tineri, bătrâni nu cunosc dragostea Tatălui Ceresc. Tatăl Ceresc îngrijeşte cu dragostea lui de tată, căci toţi suntem copiii Lui, toţi consumăm aerul, apa şi toate bunătăţile Lui. Dar cei mai mulţi nu vor să înţeleagă, să-I aducă mulţumiri, nu vor să-L recunoască de tată  pe Dumnezeu cel Ceresc şi Creatorul  nostru. Iată minte bolnavă, bolnavă de tot! De ce oare se întâmplă acest lucru grozav?! Pentru că mulţi au mintea bolnavă cu păcatele îngrămădite, păcate de la părinţi, păcate adăugate şi de ei, fărădelegi de care am vorbit până acum.

      Cum să mai aibă mintea curată şi nervii întregi când le urlă în cap toate aparatele şi televizorul ore şi nopţi întregi. ?! De unde să mai stea nervii la locul lor şi mintea curată?! De aceea au ajuns şi ei să bâţâie din cap şi din picioare, ca epilepticii cei  îndrăciţi şi nu se vor vindeca până când nu vor părăsi aceste focare de infecţie, aceşti idoli periculoşi.

      Cei care aveţi copii să observaţi la ei simptomele acestor boli; îi veţi vedea scuturând din cap şi din picioare, îi veţi vedea că nu vor să vină la biserică, că nu le place să se roage, să citească cărţi sfinte, că nu suferă candela şi icoana în casă; să ştiţi că aceştia sunt îndrăciţi, stăpâniţi de duhurile necurateca fica femeii canaanence de care ne-a vorbit Sfânta Evanghelie.

     Alergaţi deci cu credinţă către Dumnezeu, alergaţi părinţilorla Domnul hristos cu evlavie, cu lacrimi şi veniţi la biserica lui, căci aici Îl găsiţi şi ziceţi ca femeia canaaneancă: “Doamne fica mea s-a îndrăcit, fiul meu a înebunit, Doamne, copiii mei sunt stăpâniţi de duhuri necurate, s-au îmbolnavit la minte, a intrat satana în ei, Doamne ajută-mă, tămăduieşte-i, Doamne, întoarce-i la calea Ta cea luminoasă, linişteşte-le simţurile sufleteştişi şi trupeşti, fă-i să cunoască şi ei sfânta credinţă şi dă-le pacea şi mulţumirea  sufletească, Doamne”. 

      Atunci veţi auzi blândul glas al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care l-a auzit şi femeia canaaneancă din Evanghelia de astăzi: “O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie cum voieşti”. Şi se vor tămădui copiii ei iar casa se va lumina, întunericul se va risipi, pacea şi liniştea  vor dăinui acolo, idolii se se vor sfărâma, necredinţa va înceta şi Dumnezeu va lucra în inimile acestor suflete tămăduite, sfinţite şi înnoite cu Harul Său cel ceresc.